În urma unei discuţii avute  acum câteva ore cu (spun eu) o prietenă, am decis că e cazul să scriu despre subiectul prieteniee. Parcă vă şi aud: “Oh, nu! Ce s-ar mai putea spune despre prietenie ce nu s-a spus deja?” După câte minuni am auzit în ultima vreme, cred că s-au spus multe si s-au interiorizat puţine.

Mă întreb cum poate susţine cineva „sunt prietenul tău” şi în acelaşi timp comportamentul acelei persoane să dovedească exact opusul. S-ar presupune că într-o relaţie care implică iubire (oareşcum) necondiţionată şi absenţa (pe cât posibil a) egoismului, cele două părţi vor evita cu tot preţul să se rănească reciproc. Sigur, egoismul nu va putea fi niciodată îndepărtat în totalitate, iar necondiţionată -încep să fiu de acord cu vechea zicală – este doar dragostea unei mame pentru copiii săi. Dar ceea ce mă şochează pe mine este tupeul cu care unii pretind a înţelege ce înseamnă prietenia, pentru ca apoi să afişeze un egoism care cu greu poate fi măsurat. Sunt tot mai mulţi aceia cărora li se pare absolut normal ca într-o prietenie (sau o relaţie de natură romantică) să primească totul pe tavă, fără ca ei să ofere mai nimic în schimb.

Un prieten va face şi imposibilul pentru a-ţi oferi totul, chiar şi atunci când nu vei cere nimic explicit. Un prieten se va da peste cap să evite să suferi din cauza altora şi mai ales din cauza lui. Un prieten nu se va folosi de slăbiciunile tale pentru a te ţine aproape când îi convine, pentru ca, după ce nu mai are nevoie de tine, folosindu-se de aceleaşi slăbiciuni, să te ţină la o distanţă comodă.

Un prieten nu va permite altora să intervină în relaţia voastră de prietenie, nici măcar unei iubite sau unui iubit. Dragostea ar trebui să implice şi încrederea şi respectul necesare pentru a înţelege şi accepta prezenţa unui prieten/unei prietene apropiate. Aşa că, pentru toţi aceia ţinuţi sub papuc şi care au renunţat la o prietenie frumoasă pentru că iubita (fără supărare, dar fetele fac cel mai des prostia asta de a cere iubitului să renunţe la prieteniile cu alte fete + sunt păţită de câteva ori cu a-mi pierde prieteni buni din acest motiv), tot ce vă pot spune este să vă faceţi rost de undeva de nişte cojones.

Prea puţin ne mai punem problema ce înseamnă să fim [buni] prieteni. E un subiect care merită rumegat, ce ziceţi?

Advertisements