Tags

, , ,


E nevoie de câte un moment dintr-ăsta – un moment care să mă zdruncine. O zdruncinătură zdravănă (nu ştiu dacă neapărat bună, sau neapărat rea, dar categoric una care să mă facă să-mi deschid ochii, să mă mai trezesc din visul semi-lucid care este existenţa mea). Cu toţii avem nevoie de momente de felul ăsta din când în când.

Prea ajungem să ne vedem doar pe noi înşine, doar problemele noastre, doar dorinţele noastre, doar iubirile noastre, doar dezamăgirile şi durerile proprii. Se vorbeşte într-una despre cât este de necesar să ne folosim empatia, până şi la locul de muncă (orice loc de muncă) – pentru a îmbunătăţi relaţiile dintre noi şi colegi, cele dintre noi şi clienţi şi pentru a optimiza productivitate pe termen scurt şi lung (pentru că într-un final la asta se reduce, să nu ne amăgim).

Dar constat că în viaţa de zi cu zi empatia începe să devină o pasăre rară, o specie pe cale de dispariţie (expresia asta mă face să zâmbesc de fiecare dată când o aud – inside joke; dacă cumva mai urmăreşti ce scriu, îmi inchipui că şi tu ştii de ce zâmbesc). Nu ştiu câţi dintre noi mai suntem capabili chiar să ne punem în pielea celuilalt şi să simţim bucuria nebunească la aflarea unei veşti bune, sau durerea care sfârşeşte emoţional şi fizic.

Azi, pentru o clipă m-am dezechilibrat. Azi, pentru o clipă chiar am fost afectată de ceva ce am aflat. Eu sunt bine, viaţa mea e în ordine. Dar nu despre mine e vorba acum. Tocmai, că e vorba de suferinţa altcuiva. Şi chiar am simţit că mă doare şi pe mine. Sper să nu fie cu supărare că scriu despre asta pe blog. Dar nu ştiu ce altceva să fac. Nu ştiu cum să reacţionez în situaţii de felul ăsta. Mereu m-am simţit neputincioasă în astfel de cazuri. Ce poţi să zici decât: „Sunt aici pentru tine dacă ai nevoie de un umăr pe care să plângi sau de o ureche să te asculte.”

Azi, dintr-o dată am simţit că fricile mele sunt lipsite de substanţă, că dorinţele mele (multe dintre ele) sunt de-a dreptul egoiste şi superficiale. E nevoie de momente dintr-ăstea, de empatie, care să ne zdruncine din când în când şi să ne trezească din amorţeala cu care trecem prin viaţă fără să ne dăm măcar seama.

Advertisements