Tags

, , ,


Aş fi vrut să am o replică în momentul în care am auzit cuvântul ăsta din gura cuiva de la care nu mă aşteptam să-l aud vreodată.

Aş fi vrut să fiu destul de inspirată atunci, pe moment, să mă explic…Ia stai! Să mă explic?! Pentru ce? Pentru faptul de a fi fost atât de naivă (şi atât de slabă ar zice unii, dar nu ştiţi voi de câtă putere şi stăpânire de sine e nevoie să nu te laşi pradă furiei şi dorinţei de a răni la rândul tău cel puţin în aceeaşi măsură în care ai fost rănit) încât să iert, încât să flutur steagul alb şi să ofer o nouă şansă?…Pentru faptul că nu am vrut ca două suflete odată îngemănate să se uite pentru totdeauna?…

Da, mi-am dorit ca firul acela invizibil care îmi unea sufletul de sufletul tău să nu se rupă complet. Am vrut să-l vopsesc puţin, să-i dau altă culoare – cea a prieteniei. Credeam cu tărie în ceea ce spusesem odată – suflete pereche, sub o formă sau alta (nu doar iubiţii sunt suflete pereche, asta e o concepţie eronată). Ți-am întins un ghem de aţă de culoarea prieteniei, să ne putem regăsi dacă vom avea vreodată nevoie unul de altul. Răspunsul? Cam greu de procesat şi de înghiţit,  dar zilele trecute cineva a dat în locul meu o replică pentru acea reacţie, pentru acel cuvânt. Ce zici de asta? Pentru toţi cei care nu înţeleg ce spun ei de fapt când rostesc aşa ceva.

Advertisements