Tags

, , , , , ,


Discutam acum ceva vreme cu copila blonda (sic! ti-am gasit porecla, draga mea 🙂 ) despre doua fenomene interesante – cum multi dintre noi nu ne cunoastem limitele – unii ni le subestimam, altii tocmai opusul. Partea proasta e ca amandoua situatiile pot sa cauzeze la fel de multe incurcaturi si ne pot face sa pierdem la fel de multe sanse in viata.

Cunosc ambele cazuri, am avut in viata mea persoane care se incadrau in ambele categorii. E obositor sa te confrunti cu ambele situatii – sa incurajezi in mod constant pe cel care nu se crede in stare sa faca una, sa invete alta, sa reuseasca in aialalta sau sa-l temperezi mereu pe cel care se considera capabil de tot si de toate, in orice conditii si in orice clipa, ba chiar aproape ca refuza sa accepte ca nu este infailibil.

Cand te subapreciezi, ajungi sa te multumesti cu mai putin decat meriti, te complaci in situatii departe de a fi ideale. Dar ti-e frica de esec, esti atat de sigur de acel esec, incat nici macar nu mai incerci. Ti-e frica de durere, de julituri si de vanatai, asa ca mergi cu pasi teribil de precauti in clipele in care ar trebui sa alergi pana sa ramai fara suflu.

Cand te supraapreciezi, ajungi sa comiti greseli majore pe care nici macar nu le sesizezi. Sau daca le-ai sesizat, orgoliul tau a avut deja grija sa te convinga ca de fapt nu tu ai fost de vina. Cateodata e nevoie sa recunosti si ca unele lucruri iti depasesc puterile si ca mai ai nevoie de ajutor sau de sustinere, de cate un sfat sau de un umar pe care sa plangi.

Eu de cand eram micuta mi s-a repetat mereu ca sunt capabila de orice imi propun. Chiar am ajuns sa cred asta. Iar in momentul in care am inceput sa constientizez ca, desi iti doresti ceva cu ardoare, universul nu conspira in favoarea ta, dezamagirea a fost de proportii majore.

Nu, nu sunt capabila de orice. Dar sunt capabila (cu totii suntem capabili) de diverse lucruri in diverse masuri. De aceea e atat de important sa ne autoanalizam, sa mai petrecem din cand in cand timp cu noi insine, sa ne punem intrebari si sa incercam sa ne raspundem sincer, oricat de dificil si trist ar fi. E nevoie de autocunoastere pentru a putea realiza care ne sunt limitele.

Nu sunt foarte sigura in care categorie ma incadrez – am momente cand ma subestimez la modul cel mai grav, alte dati imi supraestimez capacitatea de a face fata unei situatii. Dar imi dau seama ca a-ti admite tie si celorlalti limitele nu e un semn de slabiciune sau de a te recunoaste invins, insemna doar ca pentru a depasi acele limite ai nevoie si de ajutorul altcuiva. Poate si acel altcineva are nevoie de ajutorul tau pentru a-si depasi propriile limite.

Advertisements