Tags

, , , ,


Vreau să traduc. Vreau să citesc. Vreau să scriu. Toate trei.

Şi mai vreau să beau mult lapte fierbinte cu miere şi scorţişoară, să-mi exilez frigul din oase. De unde până unde frigul ăsta în luna mai, când pomii sunt în floare şi când în curând au să se umple de ciorchini de flori cu miros hipnotizant toţi salcâmii? Am să-mi umplu camera cu flori de salcâm anul ăsta, să mă îmbăt cu mirosul lor – cadoul meu pentru mine.

Va fi cald şi mă voi îmbăta cu parfumul florilor de salcâm, să uit că totul a început într-o seară răcoroasă de martie. Poate că-n beţia olfactivă voi şi scrie, inspirată de o melancolie medelenească, despre iubiri pe-un sfert visate, pe-un sfert imaginate, pe-un sfert dorite şi doar pe-un sfert trăite.

Advertisements