Tags

, , , , ,


Mi-am luat jucăriile şi am plecat. Aşa pueril şi egoist cum pare gestul ăsta, uneori se dovedeşte necesar şi benefic. Până nu demult, te-am ţinut ascuns bine de toată lumea într-un colţişor al inimii mele. Dar am strâns de acolo tot ce am putut căra de una singură, tot ce mai era frumos (sau mai ţineam eu minte a fi frumos) şi am lăsat cămăruţa goală. Da, au mai rămas câte o poză uitată sau câte un gest neînţeles, necerut. Dar nemaiavând nevoie de ele, le-am lăsat acolo şi am încuiat uşa, ascunzând-o după o perdea de catifea roşie, încercând să o camuflez, să nu o mai găsească nimeni.

Ieşind de acolo cu braţele încărcate cu amintiri, trăgând în urma mea perdeaua, am realizat că începe să miroasă a salcâm. Ce ciudat, să-ti miroasă inima a salcâm. Am mers pe urma parfumului şi m-am oprit în faţa altei încăperi. Am întredeschis numai uşa şi o lumină caldă m-a orbit pentru o secundă. Am reuşit doar să bănuiesc existenţa unei siluete. Am închis repede uşa. Cine eşti tu, oare, străin care-mi umpli inima cu miresme de salcâm? Am să te aflu eu. Cât de curând!

Advertisements